Please scroll down for english version: Warm pumpkin, poppy seeds & pomegranate salad

Dupa discutii interminabile cu firmele de TV prin cablu, am simtit nevoia sa sarbatoresc printr-o salata delicioasa, colorata, sanatoasa, optimista: dovleac in crusta de mac, cu rucola & rodie. Perfecta! Dar ce anume s-a intamplat?
Simplu. Noi aveam contract cu Boom. Cand Dolce a preluat Boom, ne-am trezit dintr-o data numai cu pachetul de baza, toate posturile la care ne mai uitam din cand in cand, Discovery, History channel, HBO etc, fiind blocate. Am incercat sa refacem contractul sau sa cerem lamuriri, dar,  aparent, la Dolce programul se termina la ora 15.  Nu mai spun ca astepti la telefon minim 40 de minute de fiecare data. Probabil strategia este „clientul se va plictisi si ne va lasa in pace”. In cele din urma ne-au spus ca vor veni la un moment dat sa schimbe receiverele, apoi vom putea modifica lista de programe. Cand? Nu se stie… Dupa inca o saptamana de asteptare, am hotarat sa intrerup contractul. I-am informat, dupa ore de asteptare, au spus ca intr-o luna vor lua aparatele.
Intre timp contactam UPC, le spun ca vrem TV prin cablu, pentru ca la noi nu e fibra optica. „Sigur ca e, doamna!”  „Nu e”, raspund eu. „Ba da. Sigur este! Acum verific pe computer si e fibra optica in zona.” „Bine, daca spuneti voi.” Chiar ma bucuram de norocul neasteptat care m-a „lovit”, internetul de mare viteza fiind un super bonus. Incheiem rapid contractul, oamenii raspund la telefon prompt, a doua zi echipa e la noi. Intra instalatorul, plin de elan, cu receiverele si da sa le monteze. „Aaaaa, bun, le montati, dar cablul unde e?” „Pai nu aveti cablu?” „Am, dar am dolce/boom.”  „Aaaaaaaa, eu credeam ca vreti doar aparatele.”  „Nu, nu vreau doar aparatele.”  „Bun si unde e doza?” „Ce doza?” „Doza de intrare pentru fibra optica upc.” „Pai, pe mine ma intrebati? Mi s-a spus ca ati verificat si e in zona, deci intrebati unde e…” Tipul iese in curte sa inspecteze, sperand sa sara vreo doza dintre platani. „Va rog nu cautati in curte!  Sigur eu nu am tras fibra optica in curtea mea.”  Iese omul  pe strada si revine dupa 30 de minute, fericit. „Gata, am rezolvat. Nu se poate instala. Pe aceasta strada nu e fibra optica.” „Serios? Ce supriza!” Si-mi aduc aminte de zambetul ironic al doamnei de la contracte. ” Si ce propuneti?” „Faceti contract cu o firma de TV prin satelit. Cablurile noastre din zona sunt inundate. Nu merita.”  Ok. Sunam la upc sa reziliem contractul. Reactia doamnei de la contracte: „Nu se poate sa reziliati dupa numai o zi!”   „Cum nu se poate daca obiectul contractului nu poate fi indeplinit?” „E imposibil. Eu am fibra optica in zona. Scrie clar.”  „Ma bucur pentru dumneavoastra, dar luati legatura cu instalatorul dumneavoastra si clarificati situatia.” Discutii… Discutii… Si intra in joc digi. Sunam, raspund, semnam contractul, in 2  zile vin sa monteze antena, instalatorul lucreaza curat si rapid. Gata? Gata. Pleaca. Dau drumul la TV. Acces refuzat. Fug dupa el. „Ah, pai scrie asa deocamdata, dar se va da drumul intr-o ora. Maxim. Lasati televizorul deschis.” Asta in jurul orei 12 vineri. Seara, pe la ora 20, tot nu se activase. Sunam. „Stiti, cel care a facut contractul e un junior si nu a depus contractul inca. Nefiind inregistrat, nu putem activa cartelele. Probabil luni…”  Luni, ei, ce mai conteaza cateva zile… Nu au mentionat in ce luna luni, dar… „Ah, si nu uitati sa activati si Paprika TV!” spun eu nerabdatoare sa vad emisiunile mai marilor food guru ai lumii. „Nu mai e Paprika in grila noastra.” Dezamagita… Sa mai comentez?
Gata… Sper ca s-a rezolvat, in sfarsit. De aceea am avut nevoie de o salata vesela si optimista, sa-mi incante privirea si simturile. Dovleacul copt cu mac e o nebunie. Rodia da salatei un twist acrisor perfect. Data viitoare as vrea sa incerc aceeasi salata cu spanac verde, sa vad cum este fara puternicul accent al rucolei. Calm, viata e frumoasa :) Cui ii trebuie TV, anyway?
 

 

"salata de dovleac cu mac si rodie"

 

Ingrediente:

  • 250 g dovleac, fara coaja si seminte, taiat cubulete de aprox 1 cm
  • 2 catei usturoi, zdrobiti
  • 1 lg ulei de masline
  • 2 lg seminte de mac
  • sare
  • 2 maini de rucola
  • 1 ceapa alba, mica, taiata rondele
  • sucul unei lamai
  • putin ulei de masline
  • sare, piper
  • un sfert de rodie

Mod de pregatire:

  1. Incingem cuptorul la 200 grade C. Punem intr-un vas de ceramica termorezistent cubuletele de dovleac, usturoiul pisat, uleiul de masline si macul, amestecam, asezonam.
  2. Lasam la copt aproximativ 30 de minute. Dovleacul trebuie sa fie moale, dar nu piure. Il lasam sa se raceasca 15 minute.
  3. Intre timp, spalam rucola si o scurgem bine intr-un uscator de salata. Desfacem bobitele de rodie, fara a le zdrobi. Punem intr-un castron rucola, ceapa rondele, sucul de lamaie, foarte putin ulei de masline, sare, piper proaspat macinat; amestecam usor. Asezam deasupra dovlecul copt si rodia. Servim imediat.

 

Aprox 2 portii. Pofta buna!

Reteta adaptata de aici.

 

English version: Warm pumpkin, poppy seeds & pomegranate salad

  • 250 g pumpkin, without seeds and crust, cut in 1 cm cubes
  • 2 garlic cloves, crushed
  • 1 tbsp olive oil
  • 2 tbsp poppy seeds
  • salt
  • 2 hands full of  arugula leaves
  • 1 white onion, cut in rings shape
  • juice of one lemon
  • olive oil
  • salt, peper
  • seeds from 1/4 of a pomegranate

 

  1. Heat the oven to 200 degrees Celsius. Put the pumpkin, garlic, olive oil ans poppy seeds in a ceramic deep dish and mix well. Season with salt and pepper. Bake it for aprox 30 minutes. The pumpkin should be soft, but not mashed. Let it cool for 15 minutes.
  2. In the mean time, wash the arugula and dry it well. in a bowl put arugula, onion rings, lemon juice, a little olive oil, salt and freshly ground pepper and mix lightly. Add the pumpkin, mix lightly. Decorate with the beautiful pomegranate and serve right away.  Enjoy!

 

BeatriceAutor: Eu sunt Beatrice, cake and party designer la Delicioasa Studio si food blogger pasionat de arome, culoare, fotografie, calatorii. Aici scriu despre delicioase prajituri, experimente culinare inedite si calatorii de vis. Bine ati venit!
.