Skip to content
Betleem. Palestina. Bazilica Nasterii lui Hristos
Prima pagină » Betleem. Palestina. Bazilica Nasterii lui Hristos
Betleem. Palestina. Bazilica Nasterii lui Hristos
Trebuia sa fie o vizita la Ierusalim… Nu intentionam sa mergem la Betleem. Am fi dorit sa vizitam orasul, dar simplul gand al trecerii in Palestina, ne taia elanul. Teama? Poate. Oameni… Soferul taxiului cu care am venit din Tel Aviv, un om deosebit, foarte informat, ne-a intrebat ce anume vrem sa vizitam in Ierusalim. „Panorama, Via Dolorosa, Mormantul Sfant, Zidul Plangerii, mormantul Regelui David, Jaffa Gate…”
„Si Betleem?” intreaba el.
„Ahhh, se poate vizita cu taxi-ul?”
„Dau un telefon, vine o masina sa va preia si va astept cand reveniti.”
„Cat dureaza?”
„Cat vreti voi sa dureze. Minim 1 ora”
Ne uitam unul la altul, usor ingrijorati.
„Este periculos?”
„Nu este periculos, dar eu nu va pot duce pentru ca am nr de Israel. Vizita este cu ghid, civilizat. Nu vor fi probleme”.
OK. Incercam. Teama si bucurie in acelasi timp. Incercam!
Masina ruleaza inspre Betleem.Taxiul opreste langa o poarta de intrare in Palestina. Vedem oameni cu fete triste, munciti, cu actele pregatite, asteptand. Soferul da un telefon. Asteptam 5 minute si apare un microbuz cu numar de Palestina. Facem transferul. Soferul evreu suna un sofer musulman si totul se aranjeaza. Deci comunica… Se poate!
„Poarta este inchisa. Nu stim cand va fii deschisa. Va trebui sa ocolim si sa intram prin alt punct”, ne informeaza soferul palestinian.
Vedem zidul care, dintr-o data, pare mai inalt si mai amenintator decat cel vazut pana acum. Are cel putin 3 m inaltime, apoi se ridica pe diagonala inca vreo 2 metri (inspre sosea) si are in capat sarma ghimpata.
Intram in Palestina fara control pasapoarte, fara vreo opreliste.
„Nu exista vama?” intreb eu.
„Aici este numai punct de intrare. Poate intra oricine. Problema este la iesire.”
Liniste. Oare ce vrea sa spuna? Problema este la iesire?!
„Bethleem inseamna casa carnii in araba si casa painii in evreieste”, ne spune soferul. „Aici sunt foarte multi crestini. Cea mai veche comunitate de crestini. Ne intelegem bine.”
De partea cealalta a zidului ma asteptam sa gasesc saracie, mizerie, ruina. „Acest drum este reparat prin bunavointa guvernului american” scrie mare la intrarea pe o sosea perfect intretinuta. Nici o groapa. Americanii sunt de ambele parti ale zidului…
Suntem uimiti de ce vedem. Se construieste mult. Se renoveaza mult. Case frumoase, cu gradini. Oameni linistiti. Foarte multi crestini care traiesc in perfecta intelegere cu musulmanii din zona. Trecem prin 2 orase palestiniene si, in sfarsit, intram in Betleem. Microbuzul ne lasa in fata unui magazin. Ne intampina patronul. Ne serveste cu o cafea arabeasca minunata. Cheama un alt microbuz si un ghid. Intre timp ne uitam prin magazin. Ceramica de Ierihon. Vase din lemn de maslin. Argint. Vine ghidul, o doamna foarte draguta, din Timisoara, care s-a casatorit cu un palestinian si traieste de 20 de ani in Betleem.
Moscheea din Betleem este in aceeasi piata in care se afla si Bazilica Nasterii lui Hristos
Mergem la biserica ortodoxa. Incantatoare! In 326 d.H., Imparateasa Elena a comandat constructia unei biserici crestine chiar deasupra grotei in care se presupune ca Fecioara Maria l-a nascut pe Iisus Hristos. De-a lungul secolelor, soarta Bazilicii Nasterii lui Hristos a fost greu incercata, ea fiind distrusa de imparatul Iustinian, apoi reconstruita de acelasi imparat, mai mare si mai impunatoare, aproape de forma actuala. A rezistat cucerii persanilor, care impresionati de straiele persane ale magilor, nu au distrus biserica. A rezistat cuceririi musulmanilor, care au construit langa biserica o moschee. A cazut in ruina in perioada mamelucilor si otomanilor, dar a rezistat. A fost „curatata” de marmura (care ulterior a fost trimisa in Ierusalim), dar a rezistat… In urma surparii pardoselii, s-au descoperit mozaicuri originale, pastrate impecabil, vizibile si acum in anumite zone in biserica. Pe pereti sunt mozaicuri din 1628.
Din 1852, biserica se afla sub custodie armeana, grec ortodoxa si romano catolica. Coloane impunatoare. Mozaicuri stralucitoare. Candele de poveste. Grec ortodoxii au in grija Pestera Nasterii Domnului. Grota. Nasterea lui Hristos. Adoratia Magilor. Pelerini care ingenuncheaza si se roaga la steaua de argint ce marcheaza locul nasterii. Intrarea in biserica se face prin Poarta Pocaintei, o intrare foarte joasa, initial conceputa astfel pentru a impiedica intrarea musulmanilor calare pe cai, dar si pentru a-i obliga pe pelerini sa intre in biserica avand capul plecat.
Intram si in biserica catolica. Mult mai noua si mai moderna. Diferite.
Iesim din biserica si asteptam microbuzul cu care sa ne intoarcem la granita.
„Este greu aici?” intrebam ghidul.
„Este greu pentru ca nu putem calatori. Nu putem pleca oricand, oriunde vrem. Chiar in Palestina, daca vrem sa mergem intr-un alt oras, singurul drum pe care putem merge fara probleme este cel prin desert. Masinile cu nr de Palestina nu pot trece in Israel.” Ne arata un deal din apropiere si casele proaspat construite in acea zona. „Acolo este pamant palestinian, insa israelienii au construit un cartier pentru evrei. Au fost turbulente mari atunci. Au aruncat cu pietre la zidul plangerii. E pamantul nostru…” Ofteaza… Greu sa intelegi, greu sa comentezi trairile acestor oameni.
Intr-o carte scria ca a trebuit sa treaca 2000 de ani de la caderea Imperiului Roman, pentru ca Europa sa se aseze in granitele actuale; perioada marcata de razboaie sangeroase si violente incredibile. Poate ca trebuie sa treaca 2000 de ani de la caderea Imperiului Otoman, pentru ca Orientul Mijlociu sa se aseze in granitele actuale. Cat va mai dura violenta? Ce locuri minunate… Oameni…
Ne luam ramas bun si ne indreptam spre granita. Stiam ca nu va fi la fel de usor… Observam ca microbuzul se inverte in cerc. Este o caldura naucitoare. Nu avem aer conditionat… Ma topesc…
„De ce ne invartim in cerc?” intreb eu.
„Este inchisa poarta. Nu putem iesi.”
Un rictus ne apare pe fata. „Cum adica nu putem iesi?”
„Poarta se inchide, insa nu stie nimeni cand se deschide.”
„Si ce facem? „
„Asteptam.”
„Cat?”
Soferul ridica din umeri…
Avem noroc. Dupa „numai” 45 minute, poarta se deschide. Asteptam la o coada foarte lunga de autocare si masini. Ajungem la granita. Soldati cu mitraliere verifica masina si actele noastre. Ni se spune sa coboram. Ni se face semn sa mergem inspre o scara din beton masiv. Sarma ghimpata. Senzatie de lagar. Nu suntem singuri. Multi oameni. Ni se spune sa pregatim actele. Stam la coada 45 minute – 1 ora. Suntem verificati in genti. Control de securitate. Control pasapoarte. Iesim la lumina. Soare. Suntem de cealalta parte a portii… De cealalta parte a zidului… Poarta se inchide din nou… Am trecut…
Ne preia soferul nostru si continuam turul prin Ierusalim… Ierusalim, orasul sfant… Spre seara ne intoarcem in Tel Aviv, orasul care nu doarme… Restaurante, veselie, mare, soare, calm. Cata energie in aceste locuri…
La Bucuresti, cateva luni mai tarziu, o maicuta ne povesteste despre biserica romanesca din Ierihon. „Trebuie s-o vizitati! Merita” …
Poate, dar nu prea curand…Vreau o poarta deschisa… Sunt om.
Page load link
Moscheea din Betleem este in aceeasi piata in care se afla si Bazilica Nasterii lui Hristos
Mergem la biserica ortodoxa. Incantatoare! In 326 d.H., Imparateasa Elena a comandat constructia unei biserici crestine chiar deasupra grotei in care se presupune ca Fecioara Maria l-a nascut pe Iisus Hristos. De-a lungul secolelor, soarta Bazilicii Nasterii lui Hristos a fost greu incercata, ea fiind distrusa de imparatul Iustinian, apoi reconstruita de acelasi imparat, mai mare si mai impunatoare, aproape de forma actuala. A rezistat cucerii persanilor, care impresionati de straiele persane ale magilor, nu au distrus biserica. A rezistat cuceririi musulmanilor, care au construit langa biserica o moschee. A cazut in ruina in perioada mamelucilor si otomanilor, dar a rezistat. A fost „curatata” de marmura (care ulterior a fost trimisa in Ierusalim), dar a rezistat… In urma surparii pardoselii, s-au descoperit mozaicuri originale, pastrate impecabil, vizibile si acum in anumite zone in biserica. Pe pereti sunt mozaicuri din 1628.
Din 1852, biserica se afla sub custodie armeana, grec ortodoxa si romano catolica. Coloane impunatoare. Mozaicuri stralucitoare. Candele de poveste. Grec ortodoxii au in grija Pestera Nasterii Domnului. Grota. Nasterea lui Hristos. Adoratia Magilor. Pelerini care ingenuncheaza si se roaga la steaua de argint ce marcheaza locul nasterii. Intrarea in biserica se face prin Poarta Pocaintei, o intrare foarte joasa, initial conceputa astfel pentru a impiedica intrarea musulmanilor calare pe cai, dar si pentru a-i obliga pe pelerini sa intre in biserica avand capul plecat.
Intram si in biserica catolica. Mult mai noua si mai moderna. Diferite.
Iesim din biserica si asteptam microbuzul cu care sa ne intoarcem la granita.
„Este greu aici?” intrebam ghidul.
„Este greu pentru ca nu putem calatori. Nu putem pleca oricand, oriunde vrem. Chiar in Palestina, daca vrem sa mergem intr-un alt oras, singurul drum pe care putem merge fara probleme este cel prin desert. Masinile cu nr de Palestina nu pot trece in Israel.” Ne arata un deal din apropiere si casele proaspat construite in acea zona. „Acolo este pamant palestinian, insa israelienii au construit un cartier pentru evrei. Au fost turbulente mari atunci. Au aruncat cu pietre la zidul plangerii. E pamantul nostru…” Ofteaza… Greu sa intelegi, greu sa comentezi trairile acestor oameni.
Intr-o carte scria ca a trebuit sa treaca 2000 de ani de la caderea Imperiului Roman, pentru ca Europa sa se aseze in granitele actuale; perioada marcata de razboaie sangeroase si violente incredibile. Poate ca trebuie sa treaca 2000 de ani de la caderea Imperiului Otoman, pentru ca Orientul Mijlociu sa se aseze in granitele actuale. Cat va mai dura violenta? Ce locuri minunate… Oameni…
Ne luam ramas bun si ne indreptam spre granita. Stiam ca nu va fi la fel de usor… Observam ca microbuzul se inverte in cerc. Este o caldura naucitoare. Nu avem aer conditionat… Ma topesc…
„De ce ne invartim in cerc?” intreb eu.
„Este inchisa poarta. Nu putem iesi.”
Un rictus ne apare pe fata. „Cum adica nu putem iesi?”
„Poarta se inchide, insa nu stie nimeni cand se deschide.”
„Si ce facem? „
„Asteptam.”
„Cat?”
Soferul ridica din umeri…
Avem noroc. Dupa „numai” 45 minute, poarta se deschide. Asteptam la o coada foarte lunga de autocare si masini. Ajungem la granita. Soldati cu mitraliere verifica masina si actele noastre. Ni se spune sa coboram. Ni se face semn sa mergem inspre o scara din beton masiv. Sarma ghimpata. Senzatie de lagar. Nu suntem singuri. Multi oameni. Ni se spune sa pregatim actele. Stam la coada 45 minute – 1 ora. Suntem verificati in genti. Control de securitate. Control pasapoarte. Iesim la lumina. Soare. Suntem de cealalta parte a portii… De cealalta parte a zidului… Poarta se inchide din nou… Am trecut…
Ne preia soferul nostru si continuam turul prin Ierusalim… Ierusalim, orasul sfant… Spre seara ne intoarcem in Tel Aviv, orasul care nu doarme… Restaurante, veselie, mare, soare, calm. Cata energie in aceste locuri…
La Bucuresti, cateva luni mai tarziu, o maicuta ne povesteste despre biserica romanesca din Ierihon. „Trebuie s-o vizitati! Merita” …
Poate, dar nu prea curand…Vreau o poarta deschisa… Sunt om.
foarte frumoasa povestirea ta, dar si foarte trista! Asa cum bine ziceai, suntem oameni, avem nevoie de usi pe care sa le putem deschide oricand! Toate gandurile bune se indreapta catre tine, dar si catre acei oameni din spatele usilor nu intotdeauna deschise! Poate ca nu va mai dura mult si se vor deschide ♥ Doamne ajuta!
Draga mea Emily, e greu de ambele parti ale portilor… Fiecare parte are motivele, justificarile, partea ei de adevar. Sa dea Dumnezeu sa fie pace si liniste.