E toamna… Toamna tarzie… Atatea bunatati si arome ne indeamna sa ne jucam in bucatarie… Lady S a facut o obsesie pentru mere, fiind mai mereu imbracata in Alba ca Zapada :) Se pare insa ca e pregatita pentru pasul urmator. Vorbeste din ce in ce mai des de Cenusareasa :) Ups, ajutor! Unde gasim rochite de Cenusareasa? ♥
 
La rugamintea baietelului meu, tapioca a intrat din nou in „experimente”. M-am gandit sa incerc o combinatie cu dovleac, piure aromat cu ghimbir si scortisoara, invaluit intr-o idee de ciocolata. Un desert de post, vegan, fara gluten. Delicios, rapid, usor si sanatos, cum ne place noua ♥ Am servit budinca de tapioca & dovleac in pahare frumoase, de martini, pentru o nota mai speciala :) Ne-a placut. Experiment reusit. Acum ma gandesc la o combinatie cu mere. Tapioca – mere – scortisoara. Mmmmm, bun… 
 
 
Delicioasa

Budinca de tapioca si piure de dovleac

Un desert cremos și fin în straturi, realizat din perle de tapioca fierte în lapte vegetal și un piure fin de dovleac cu note calde de ghimbir și scorțișoară. Este o alternativă sănătoasă, vegană și fără gluten pentru momentele de răsfăț.
Prep Time 15 minutes
Cook Time 20 minutes
Course: desert, mic dejun
Cuisine: de post, international, vegan

Ingredients
  

Ingrediente
Budinca tapioca
  • 100 g perle de tapioca
  • 400 ml apa plata sau filtrata
  • 400 ml lapte vegetal migdale sau cocos
  • 3 lg zahar brun
  • 1/2 lgt esenta de vanilie
  • 1/2 lamaie - coaja fin rasa
Piure de dovleac
  • 500 g dovleac fara coaja si seminte, taiat cubulete
  • 1 lgt scortisoara macinata
  • 1 lgt ghimbir macinat
  • 100 ml lapte de migdale
  • 3 lg migdale crude
Decor
  • ciocolata neagra fin rasa

Method
 

Mod de preparare
    Budinca de tapioca
    1. Punem la fiert perlele de tapioca in apa plata. Lasam sa fiarba cateva minute, amestecand continuu, pana obtinem un mix cu consistenta gelatinoasa, alba. Luam perlele de pe foc si le strecuram bine, spalandu-le bine cu apa rece si indepartand excesul de lichid.
    2. Punem la fiert perlele in laptele vegetal, adaugand si restul de ingrediente. Lasam sa fiarba, la foc mic, amestecand continuu, pana obtinem o budinca consistenta, mai densa, dar nu mai mult de 5 minute.
    Piure de dovleac
    1. Fierbem la aburi dovleacul. Punem intr-un blender puternic toate ingredientele pentru piure-ul de dovleac si mixam foarte bine.
    Asamblare budinca de tapioca & dovleac
    1. Punem in pahare piure de dovleac, apoi budinca de tapioca (usor racita, sa nu fie fierbinte). Lasam sa ajunga la temperatura camerei, apoi pastram cateva ore la frigider. Inainte de a servi, presaram cu ciocolata neagra fin rasa. Pofta buna!

    Știați că perlele de tapioca sunt obținute dintr-o rădăcină tropicală numită manioc?
    Originar din America de Sud, maniocul (sau cassava) este una dintre cele mai rezistente plante din lume, capabilă să crească în soluri aride. Un aspect fascinant este că, în stare brută, rădăcina conține compuși cianogenici toxici. De aceea, băștinașii din Amazon au dezvoltat, de-a lungul secolelor, metode complexe de spălare, răzuire și presare pentru a o face sigură. Ceea ce ajunge în bucătăriile noastre sub formă de mici perle albe este un amidon pur, ușor de digerat, fără gluten, pentru budinci și sosuri fine!

    .

    Recomandări culinare pentru momente de răsfăț

    Dacă v-a plăcut simplitatea și textura acestei budinci, vă invit să descoperiți și alte deserturi minunate de pe delicioasa.com, perfecte pentru a-i strânge pe cei dragi în jurul mesei:

     
     
     
     
    Autor: Eu sunt Beatrice, cake and party designer la Delicioasa Studio si food blogger pasionat de arome, culoare, fotografie, calatorii. Pe blogul meu, Delicioasa.com, scriu despre delicioase prajituri, experimente culinare inedite si calatorii de vis. Sunt mamica a trei puiuti adorabili. Pentru mine timpul petrecut in familie e prilej de sarbatoare. Cum altfel pot fi savurate delicioasele mele prajituri?  Bine ati venit!