Omleta de curry tofu & creveti

Dimineata… Foarte dimineata… Dorm… Visez frumos… Simt cum 2 ghemotoace de baietei se strecoara in pat langa mine chicotind, imi dau pupici si ma iau in brate… Dorm… Visez… Aud „te iubesc, mamica mea scumpa!”… Dorm… „Sa o lasam sa mai doarma”  Oh, daaaaa… „Da mie mi-e foame” 🙂 Replica se dovedeste foarte eficienta. Imi si inchipui ce fatuca are cand spune ca-i e foame. Deschid ochii si vad 2 puiuti razaciosi care asteapta  sa ma trezesc. Sunt pregatiti pentru o bataie cu perne si vor un mic dejun delicios. „Baieti, e doar 7.30…Voi nu dormiti mai mult in week end?” O smotoceala pe cinste si iata-ne in bucatarie, unde fac greseala sa intreb ce vor sa manance la mic dejun. De ce ar vrea vreodata amandoi acelasi lucru? De fapt, toti 3, pentru ca nu se sincronizeaza nici cu husband… Cand vor fi 4, ce vom face? 🙂
Pana la urma am pregatit o omleta cu tofu si creveti. Reteta e super rapida, tofu aromat, putin ardei iute deasupra, versiunea pentru adulti. Bun, bun, buuuuun si de post.  Ceai fierbinte de ghimbir… O duminica frumoasa ♥

tofu (1 of 1)-3

Tofu in saramura, scurs bine in hartie absorbanta, chiar presat putin, faramitat marunt
230 g creveti, curatati, bine spalati in apa rece si stersi cu hartie absorbanta
1 ceapa mica, taiata marunt
1 catel usturoi, taiat marunt
4-5 rosii cherry, taiate in jumatate
1/2 lgt chimion (nemacinat) + 1/2 lgt coriandru (bobite) + 1/2 lgt curry
3-4 linguri de masline sau chiar mai mult pentru ca tofu absoarbe uleiul foarte repede
o mana de patrunjel verde/coriandru verde, taiat marunt

Incingem uleiul intr-o tigaie, adaugam bobitele de coriandru si chimionul. Cand bobitele incep sa sara/pocneasca, adaugam ceapa usturoiul si curry-ul. Calim ceapa, fara a o arde. Adaugam tofu si rosiile, amestecam des, pana tofu se incalzeste foarte bine. Adaugam  crevetii, amestecand des, pana crevetii isi schimba culoarea (doar cateva minute). Presaram cu patrunjel/coriandru verde, fulgi de ardei iute si servim imediat.

Gata! Mic dejun delicios: omleta de curry tofu & creveti si un ceai de ghimbir fierbinte… 
 

2 Comments

  1. minunat mod de a-ti incepe ziua! pup tare tare

  2. Pupici si felicitari pentru inel, draga Emily 🙂

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*