Parca a trecut o viata de om de cand nu am mai scris pe blog. Atat de multe s-au intamplat, atat de mult lumea s-a schimbat, eu m-am schimbat… Imi aduc aminte ca acum multi ani mergeam frecvent in Asia si mi se parea ciudat sa vad oameni mergand pe strada cu masti pe fata. Ma gandeam ca au alergii, raceli banale…Ma intrebam cum pot respira… Cine si-ar fi inchipuit ca va deveni un soi de normalitate a timpului prezent?

Ultimul an a fost o revelatie, o redescoperire. Calatoria mea spre mine. Am avut in sfarsit timp sa ma regasesc, sa ma ocup altfel de mine, de ai mei, de pasiuni la care doar visam. Am invatat sa apreciez timpul si timpurile. Sa ma bucur de prezent, sa multumesc si sa ma rog sa ne fereasca Domnul de mai rau.

Am gasit alinare, consolare, speranta, fericire, inspiratie in raze de soare, in flori, in culori, design si arome, dar cel mai mult am savurat fiecare clipa pe care am petrecut-o alaturi de ai mei, de Lady S si baietii mei mari de-acum, 22 si 17 ani. M-am bucurat (la modul pur egoist – mamos) ca i-am putut avea acasa,  ca am putut vorbi cu ei, ca i-am ascultat, i-am vazut cum evolueaza, mi-am incarcat sufletul cu vocile lor, cu poznele lor, cu povestile lor de iubire, de viata. Parca mi s-a oferit un ragaz, inca o pastila de fericire, de amintiri cu noi toti, cu NOI, inainte sa plece la studii, inainte ca, vorba lui Lady S a mea, sa paraseasca cuibul… Cat despre Lady S, e o minune de fetita  <3

Mi-am creat gradina pe care o visam. Trandafiri superbi, plante aromatice organice, flori comestibile (bio), fructe rosii, hortensii magnifice, iarba japoneza, helleborus si multe, multe alte minunatii… Le-am studiat, le-am ales, le-am plantat, le-am ingrijit. Le iubesc. Banuiesc ca a fost un soi de terapie. Terapie din dragoste pentru frumos, avand la baza si ceva (mai multa) munca fizica :)

In fine, fiecare om resimte aceasta perioada diferit si reactioneaza diferit. Stiu ca nu exista retete universale pentru a depasi o criza, cu atat mai mult o pandemie, insa exista lucruri care ne pot aduce bucurie si sper ca va voi readuce acum un zambet si pofta de viata. Cel putin, pofta de mancare :)

Reincep blogul cu o reteta simpla, dar plina de savoare, intens condimentata. Arome si culori de toamna. Crema onctuoasa de dovleac cu tamarind si „floricele” crocante de amarant. Perfectiune! Pofta buna!

 

Supa crema de dovleac cu tamarind si „floricele” de amarant

Portii 4-5

Ingrediente

  • 500 Grame dovleac
  • 1 Lingura ulei de masline
  • 1 Lingura boabe mustar
  • 1/4 Lingura seminte chimen
  • 1,5 Cm radacina ghimbir (rasa prin razatoarea fina)
  • 1 Lingura curry
  • 3 catei usturoi (pisati)
  • 1 ceapa alba (taiata marunt)
  • 1 Lingurita piper cayenne (macinat)
  • 1 Lingura curcuma
  • 1 Lingura boabe de coriandru
  • 250ml apa fierbinte
  • 1 Lingura pasta tamarind
  • coriandru verde, patrunjel verde
  • 1 Cana boabe de amarant

Mod de preparare

1. Intr-o cratita se incinge uleiul si se adauga semintele de chimen si mustar amestecand pana incep sa "sara".
2. Se adauga ceapa, usturoiul, ghimbirul si pudra de curry, amestecand pana cand ceapa devine transparenta.
3. Se adauga piperul Cayenne, coriandrul si curcuma, amestecand bine, apoi se adauga dovleacul.
4. Se asezoneaza cu sare si se adauga apa fiarta. Se acopera si se lasa la foc mic, pana cand dovleacul este gatit, moale.
5. Se adauga pasta de tamarind si se mai amesteca 1 minut.
6. Se toarna continutul intr-un blender, in mai multe transe, se amesteca pana se obtine o crema onctuoasa.
7. Se incinge foarte bine o tigaie. Se toarna boabe de amarant, astfel incat sa se aseze (pe cat posibil) intr-un singur strat. Se amesteca des. Atentie, in momentul in care incep sa "infloreasca"/expandeze boabele de amarant au tendinta de a sari peste tot. Eu am folosit un capac pe care l-am tinut deasupra tigaii ("scutul anti floricele" :) ), fara a o acoperi complet. Cand isi maresc usor volumul si devin mai albicioase sunt gata. Se pun intr-un castron. Daca este necesar, se repeta operatiunea (depinde de dimensiunea tigaii).
8. Se serveste crema cu frunze de coriandru sau patrunjel, putin iaurt si "floricele" de amarant.
9. Pofta buna!

 

 

Bine v-am regasit! Mi-a fost dor de voi!