Revenirea din cura de ciocolata :) Primavara, soare (din cand in cand), legume si fructe, paradis… Ce-ar fi sa ma joc putin cu legumele? De ce nu as incerca tot felul de minuni vegetariene, vegane? Din cand in cand… Pentru a duce la indeplinire rezolutia, am  pus mana pe cartea lui Yotam Ottolenghi si, dupa ce m-am minunat pentru a mia oara de inventivitatea lui, am ales aceasta reteta. Unde mai pui ca aveam in frigider niste puiuti de telina atat de draguti, incat imi venea sa-i pastrez de decor :) Prin urmare, linte, telina (baby), alune de padure si menta, cum numai Ottolenghi stie… De vis ♥

salata de linte, telina si alune de padure (6 of 8)

60 g alune de padure crude
200 g linte verde + 700 ml apa + 2 frunze de dafin + 4 ramurele de cimbru verde
telina (aproc 650 g), curatata, taiata rondele subtiri
4 lg ulei de masline
3 lg ulei de arahide
3 lg otet de vin rosu
4 lg menta verde, proaspata, taiata marunt
sare, piper proaspat macinat

salata de linte, telina si alune de padure (1 of 2)

Coacem alunele de padure aprox 15 minute in cuptorul incins la 140 grade C. Le lasam sa se raceasca.

Punem intr-un vas apa, lintea, frunzele de dafin si cimbrul, le dam in clocot si le lasam la fiert, la foc mic, aprox 15 minute. Le scurgem.

Fierbem telina in apa cu sare, aprox 10 minute; o scurgem. Amestecam lintea fierbinte cu uleiul de masline, 2 lg ulei de arahide, otetul de vin rosu, sarea si piperul proaspat macinat. Adaugam telina si amestecam bine. Asezonam.

Delicioasa calda sau rece. Cand dorim sa o servim, adaugam cele 2 linguri de ulei de arahide ramase, o parte din menta verde (pastrand putina pentru decorare), o parte din alune (pastrand o parte pentru decorare). Amestecam bine. Decoram cu restul de menta verde si alune de padure.

salata de linte, telina si alune de padure (6 of 8)

Racoritoare, gustoasa ♥ Merge de minune cu o salata verde acrisoara :)