Buna dimineata! Ce zi frumoasa! Se pare ca vara nu ne-a parasit atat de devreme :)  Inca ne bucuram de soare si caldura. Vantul, ploaia si norii de zilele trecute imi creasera o stare de disconfort. Acum a iesit soarele, din nou. In plus, am primit mere frumoase si prune delicioase. Multumesc, Luminita :) Sa vedem ce deserturi delicioase pregatim cu ele. Idei? 
Ieri dimineata pustii mei au hotarat sa treaca peste „obisnuitele” pancakes si am auzit:  „Mami, ne pregatesti iaurt cu piersici?” „Da, daca stati cu Lady S.”  Si au iesit toti 4 afara, cu tati cu tot, iar eu m-am jucat putin prin bucatarie, am pregatit trifle de iaurt si un coulis pentru prajitura raw cu afine (pe blog zilele urmatoare), le-am facut foto, mi-am baut cafeaua, m-am rasfatat putin in timp ce gasca vesela alerga prin curte dupa Lady S  :) Am luat apoi frumusetile de trifle si le-am savurat toti in gradina, mangaiati de razele sorelui, cu o muzica frantuzeasca pe fundal.
 
Acum incerc sa scriu articolul. Suntem toti in camera de jucarii, Lady S tocmai ce vine cu o carioca rosie sa ma picteze pe spate, noroc ca am vazut-o la timp :) Oare markerul permanent se mai ia de pe piele? La cat de des sunt „atacata”, cred ca voi afla in curand :)  Carioca normala se ia intr-o saptamana :)  Da, testat deja :) 
 
 
 
Trifle cu iaurt, capsuni si piersici. Un trifle este, de obicei, un desert prezentat intr-un vas de sticla, format din straturi alternative de prajitura tip pandispan, frisca, crema, fructe etc. M-am gandit sa ma joc putin cu iaurtul cu fructe al copiilor, o adaptare a unui trifle, si uite ce frumusete am obtinut. Cum  o pregatim? Nimic mai usor: la baza paharului am pus 5-6 linguri de cereale (aici am mixat, cereale fara gluten, fulgi de ovaz si muesli cu ciocolata, in functie de dorintele pustilor), deasupra 5-6 linguri iaurt bio, piersici taiate marunt, apoi cate o lingurita de seminte de chia si cate o lingura de susan crud, proaspat macinat, din nou vreo 3 linguri de iaurt, capsuni taiate marunt, apoi cativa fulgi de migdale crude deasupra.  Miere numai pentru cine a dorit. Frumos, delicios si sanatos! Semintele de chia sunt o sursa excelenta de fibre, omega 3, calciu, mangan si fosfor, iar susanul este foarte bogat in cupru, magneziu, calciu si zinc. Fructe, cereale, iaurt, superalimente ♥ Un mic dejun de vis! Voi cum va rasfatati la micul dejun? 
 
 

 

SaveSave