cookies cu alune (1 of 1)-12De martisor :)
 
Greu s-a lasat scrisa postarea aceasta… Am inceput sa o scriu saptamana trecuta, editam o parte din fotografii, cand s-a intamplat ceva total neasteptat. Cand ma bucuram ca mi-am revenit dupa nastere, ca am revenit la greutatea normala (OK, mai am 2 kg de dat jos, dar nu e bai), ca nu am baby blues sau alte probleme, am primit o lovitura KO de la o nevralgie rebela si incapatanata, nevralgia lui Arnold. In esenta, exact ca in povestea de care v-am vorbit in postarea mea despre macese, catina si o poveste cu sambure de adevar. Tot timpul am crezut ca nu exista durere de cap mai ingrozitoare decat o migrena. Ei bine, nevralgia lui Arnold o depaseste cu brio, din nefericire. Si cum alaptam, sa te tii, nu tu anti inflamatoare, nu tu medicamente de durere, doar paracetamol, care nu avea nici un efect. Dupa nopti si zile de plans, cu bebina draga langa mine, cuminte si scumpa ca o papusa, masaj kineto si o consultatie la osteopat, s-a mai atenuat durerea, dar dupa amiaza tot revine. Nu mai are insa intensitatea initiala. Asa am aflat, pe pielea mea, pentru a nu stiu cata oara, ca trebuie sa spun Doamne fereste de mai rau, nu Doamne fereste de migrene… 
In fine, azi sper sa reusesc sa postez, in sfarsit, mai ales in asa o zi de sarbatoare :) 1 martie, Martisor & micuta Lady S implineste 4 saptamani ♥ Prima zi de primavara ne-a intampinat dimineata cu zapada, din nou, iar dupa amiaza cu un soare naucitor. Un soare cu dinti, e adevarat, dar foarte puternic.
Lady S implineste 4 saptamani ♥
 
cookies cu alune (1 of 1)-11
 
Nu-mi vine sa cred ca timpul a trecut atat de repede! A inceput sa fie atenta la lucrurile din jurul ei, observa, foarte serioasa, tablouri, jucarii si, in special, chipurile noastre. Zambetele sunt in continuare semi-adormite sau total adormite :), dar zilele trecute i-a zambit mamei mele in timp ce ii vorbea. Hmmmm, cat am fost de geloasa… :)  Am observat ca-mi recunoaste vocea si sunt super fericita ♥ Ma cauta in pat si nu stiu cum face, dar daca o asez in mijlocul patului mare, face ce face si in scurt timp, fara sa-mi dau seama, e ghemotoc langa pieptul meu, cu manutele pe fata mea si fruntea asezata strategic in pozitia „pupa-ma, mami”:) Culmea e ca nu greseste vreodata directia :) Ce „radar” au bebelusii, inca de la nastere? Cat de puternica este relatia mama-bebelus? Perfectiunea naturii. Perfectiunea creatiei lui Dumnezeu.
Pentru a sarbatori 1 martie si 1 luna a bebelusului meu, m-am gandit sa pregatim inimioare :) Inimioare de alune si seminte, cu miere si aroma de portocala, crocante, delicioase, super rapid si usor de preparat. Daca va plac mixurile de alune la fel de mult cum ne plac noua, atunci inimioarele acestea sunt desertul sau snack-ul perfect. Am gasit incantatoarea reteta pe blogul Cupcake project si am adaugat inimioarelor doar putina aroma de portocala. Parca fisticul cerea putina portocala.
O primavara frumoasa, senina si calduta va doresc!
xoxo
Delicioasa

 cookies cu alune (1 of 1)-9

Inimioare de fistic si seminte

Ingrediente

  • 2 cani alune si seminte crude (eu am folosit nuci, migdale, fistic, seminte de dovleac, seminte de floarea soarelui)
  • 3 albusuri de ou
  • 3 lg miere de floarea soarelui
  • coaja unei jumatati de portocala (fin rasa)

Mod de preparare

1. Incingem cuptorul la 180 grade C. Tapetam o tava cu unt si hartie pentru copt.
2. Taiem mixul de alune si seminte, nu foarte marunt. Amestecam bine albusurile, coaja de portocala si mierea, apoi turnam peste mixul uscat si amestecam.
3. Umplem formele de prajituri (eu am ales inimioare), presam bine, scoatem formele si coacem in cuptor 12-15 minute, cu mare grija, pentru ca se ard cat ai clipi.

Nota

Am cumparat miere bio de floarea soarelui de la magazinul on line Kzarinne bio boutique.

Aprox 6 portii.

Reteta este vegetariana, fara gluten.

Timp pregatire: 15 minute

Timp preparare: 15 minute

 

cookies cu alune (1 of 1)

cookies cu alune (1 of 1)-5

cookies cu alune (1 of 1)-7

cookies cu alune (1 of 1)-8