Sunt fericita! A venit Mos Nicolae ♥ Cozonaci, ciocolata alba calda, cafea si ceai, toate cu aroma de Craciun, shortbread, biscuiti, miere cu ghimbir, turta dulce si multe, multe fructe. Ce-mi mai plac :) Cum jumatate din familie tine post si un sfert nu prea mananca dulciulete, se pare ca sunt ale meeeeeeleeeee, sa ma resfat cat poftesc :) Mandarinele le-am dezintegrat rapid inca de azi noapte. Nu pot rezista mandarinelor.  Le ador!!! Copiii au dormit cu pretioasele cutii cu Lego bakery si Lego Christmas toy shop langa pat. Inainte sa adoarma, insa, au tot rasfoit cartea abia primita, carte cu idei de cadouri home made de Craciun. In fiecare an ei trebuie sa pregateasca ceva facut cu manutele lor :) 
Ieri ii spuneam baiatului meu, care era absolut sigur ca Mosul ii va aduce lego-urile mult dorite si cerute insistent in scrioare, ca eu nu am vazut in Romania asa ceva si sa nu fie dezamagit daca nu le va gasi langa ghetute… El s-a uitat lung la mine, ceva gen „of, mami, nu intelegi”,  si mi-a spus sa stau linistita ca stie Mosul unde sa caute, ca se gasesc pe Amazon.com :) Cat de fericiti a fost cand au vazut cutiile. Sincer, sunt atat de dragute piesele astea micute de lego, incat nici eu nu m-as dezlipi de bakery sau de atelierul de jucarii in miniatura.
Pregatirile pentru venirea Mosului au inceput spre seara, cand s-au apucat baietii sa-si curete ghetutele. Cu greu am reusit sa-i conving sa puna numai 2 perechi de incaltaminte, pentru ca erau in stare sa-si aduca si papucei, apres skiuri etc, doar doar vor fi pline toate. Curatate bine si asezate frumos, luminile stinse cam prin toata casa, apoi o baita calda cu spuma multa, imbracarea in pijamalutele cu reni, apoi toti in pat, infofoliti, privind filmul cu Omul de zapada. De fapt, acesta e ritualul nostru de Mos in fiecare an. De obicei, cat ne uitam la film, vine si Mosul. Cum? Nu stiu! Voi stiti?
Anul trecut, eu si sotul meu am fost plecati la Tel Aviv exact in aceasta perioada si am revenit pe 5 decembrie, noaptea. Copiii erau suparati, toota rutina fusese data peste cap. Autoritatile au dat drumul luminilor de sarbatori prin oras, moment in care toata zona in care stam noi a intrat in pana de curent electric. Fara electricitate, pauza  caldura in casa, pauza apa, pauza cuptor, pauza orice. Au stat micutii la lumina lumanarii cateva ore bune, toate revenind la normal abia inainte sa ajungem noi acasa. Pe fast forward am grabit toata rutina, apoi, in sfarsit, a venit Mosul… Fericire mare, pana baiatul meu mare, care mereu analizeaza totul, a observat ca pe majoritate biscuitilor,  fructelor uscate, ciocolatelor, cadourilor, scrie in hebrew…. Ups! De ce? Nu stiu… Poate a trecut Mosul pe acolo? N-am reusit sa elucidam misterul pana azi, dar m-au trecut fiori reci cand i-am auzit constatarea…Cine si-ar fi inchipuit ca la un an dupa vacanta noastra in echipaj complet in Israel, el va recunoaste caracterele hebrew…
Revenind, dimineata am baut o cafea cu aroma de Craciun, copiii un ceai cu aroma de Craciun, in seturile ceainic-canuta Whittard, toate primite de la Mos aseara. Ce minunatie! Daca era si un pic de zapada, atunci era perfect.
Pentru ca e o minunata zi de sarbatoare, va poftesc sa sarbatorim impreuna cu o portie de cupcakes cu aroma de Earl Grey si frosting de portocala, reteta mea draga aparuta in revista Gabrielei, What liberty Ate. Puteti vizualiza revista accesand acest link sau cu un click pe fotografia din side bar-ul blogului meu. Merita pe deplin, este o frumusete de revista, realizata cu pasiune, cu fotografii minunate, interviuri interesante cu food blogeri minunati (inclusiv un interviu Delicioasa), calatorii de poveste. Nu mai vorbesc despre retetele delicioase pentru sarbatori.  Puteti citi mai multe despre revista  si aici
Vin sarbatorile, vin sarbatorile…

 

Cupcakes cu aroma de Earl Grey si crema de portocale

Portii 12
Meal type Dessert
Region international
Website Delicioasa.com

Ingrediente

Cupcakes cu aroma de Earl Grey

  • 130 ml lapte
  • 4 plicuri / 4 lingurite ceai Earl Grey ( de foarte buna calitate)
  • 120 g faina (cernuta)
  • 140 g zahar
  • 1 ½ lgt praf de copt
  • 40 g unt (nesarat, la temperatura camerei)
  • 1 ou

Frosting cu aroma de portocala

  • 100 g unt (nesarat, la temperatura camerei)
  • 350 g zahar pudra (cernut)
  • 60 ml frisca lichida
  • 1 lg esenta vanilie
  • 2 lg coaja de portocala

Mod de preparare

1. Cupcakes cu aroma de Earl Grey:
Punem laptele pe foc; cand ajunge la temperatura de fierbere il luam de pe foc, adaugam 3 plicuri de ceai Earl Grey, acoperim. Lasam laptele sa se raceasca, apoi il pastram la frigider pana a doua zi, cu plicurile de ceai cu tot.
2. Incingem cuptorul la 170 grade C. Pregatim o tava de cupcakes (12 bucati).
3. Strecuram laptele (stoarcem bine plicurile de ceai).
4. Amestecam faina cernuta, praful de copt, un plic de ceai Earl Grey (macinat in rasnita) si zaharul. Adaugam untul si amestecam pana obtinem un aluat faramicios. Adaugam laptele si amestecam bine. Adaugam oul si amestecam usor cu o spatula din cauciuc, evitand amestecarea in exces.
5. Punem aluatul in formele de cupcakes (aproximativ 2/3 din forma) si le coacem in cuptor 20-25 minute.
6. Scoatem cupcakes din cuptor, le lasam la racit pe o tava grill.
7. Frosting de portocale
Amestecam bine 175 g zahar cu 100 g unt, apoi adaugam esenta de vanilie, frisca si coaja de portocala. Amestecam pana obtinem o consistenta cremoasa. Adaugam putin cate putin restul zaharului, pana obtinem o consistenta omogena, avand grija sa razuim peretii vasului pentru a include si eventualele depuneri. In ultimele 3 minute amestecam cu mixerul la viteza foarte mare, pentru a avea un frosting mai pufos.
8. Punem frostingul peste cupcakes complet reci. Decoram.

 


Sarbatori fericite!