Pentru mine este foarte importanta sarea pe care o utilizez cand gatesc. Prefer sare mare sau fleur de sel de Guerande, insa exista multe tipuri de sare cu care putem experimenta. Sarea roz de Himalaya pe care am cumparat-o eu de la Hediard Paris mi s-a parut foarte “nesarata” si cristalele erau prea mari pentru a putea fi utilizate ca atare. Trebuia sa o macin in rasnita de sare, ori mie nu-mi place sarea fina. Am utilizat si sare afumata, foarte fina, si m-am “inspaimantat” cand am gustat-o, pentru ca, efectiv, este foarte afumata. Lasa in mancare un gust similar sosului de barbeque american. Prea puternic pentru gustul meu… In schimb sarea gri franceza, cumparata de la un negustor de peste proaspat, in Provance, a fost excelenta cu lup de mare la cuptor.
Am incercat si diverse combinatii de sare cu mirodenii, sare cu alge, pana si sare cu fructe rosii – pentru curcan (numai americanii s-ar gandi la asa ceva), insa prefer sarea simpla, mare, draga mea sare de Guerande…
Am gasit si la noi sare mare, insa foarte rar, ce-i drept, la Carrefour – “Reflets de Sel”, sau Fleur de sel la magazinele Delicateria. Am gasit o singura data sare mare la Metro – din colectia Terre Exotique, atunci cand am gasit si minunatul piper de Jamaica. Magnifique…Mi-a placut foarte mult informatia din “Gourmet Salts & Sea Salt – Guide”, asa ca va prezint pe scurt cateva informatii (link catre site-ul lor, la sfarsit). Este o comoara… Sper sa va placa!
Sare de Guerande
- Provine din Franta, coasta bretona a Oceanului Atlantic. Contine toate
bogatiile naturale ale marii. Este recoltata natural, prin metoda traditionala celtica, prin captarea apelor Atlanticului in canale speciale, unde se evapora sub influenta soarelui si a vantului. Este “culeasa” numai cu unelte din lemn. Aceasta sare are o cantitate mai redusa de sodium, fiind bogata in magneziu, fier, potasiu, calciu si oligoelemente. Este considerata de specialisti ca fiind “sare buna”. Produs 100% natural, nerafinat, fara aditivi.
Fleur de sel de Guerande – Floare de sare de Guerrande
- cristale “tinere” de sare de Guerande. “Fleur de sel se strange la suprafata sarii, asa cum smantana se strange la suprafata laptelui”. Supranumita “caviarul” sarii de catre bucatarii din intreaga lume, este ideala pentru salate, legume gatite, carne la gratar, etc.
Course salt
- Este formata din cristala foarte mari de sare. Avand umiditate redusa, se macina in rasnita speciala, direct peste carne, peste, pasta, etc. Atentie! Pentru a macina sarea de mare, trebuie utilizat un grinder care sa nu contina metal, pentru a nu rugini la contactul cu umiditatea.
- Tip de course salt: Sare roz de Hymalaia, Sare naturala din Noua Zeelanda, “La Baleine”, Sare Sonoma, Sare “Ittica d’or” din Sicilia, Sare gri “Le Tresor”, Sare din Maine, etc.
Sel gris – Sare gri
- Aceasta sare este umeda, nerafinata, cu cristale mari, din regiunea bretona a Frantei, pe coasta Atlanticului. Este gri datorita mineralelor pe care le contine. Este recoltata manual, conform metodei traditionale celtice, cu unelte din lemn.
- Tip de sare gri: “Le tresor”, “Esprit du sel”
Sarea Hawaiana (rosie/neagra):
- Sarea rosie din Insulele Hawai este imbogatita cu oxid de fier, extras din argila vulcanica. Se foloseste la asezonarea preparatelor specifice in Hawai, fiind excelenta pentru carnea de porc.
- Sarea neagra este imbogatita cu carbune activat. Este folosita mai ales pentru diete de detoxifiere.
- Tip de sare Hawaiana: Alaea Hawaiian Sea Salt, Hiwa Kai Black Hawaiian Sea Salt.
Sare de mare din Sicilia
- este produsa din apele Mediteranei, de-a lungul coastei Siciliei. Este bogata in minerale (iod, fluor, magneziu si potasiu); contine un procent mai mic de sodiu decat sarea de masa obisnuita. Primavara se umplu vase speciale cu apa de mare si se lasa in caldura soarelui Siciliei si in puternicul vant dinspre Africa, pentru a se evapora. Sarea este macinata, fara a fi rafinata. Utilizata la sosuri, salate, mancare gatita, etc.
- Tip de sare siciliana: “Ittica d’or” Sicilian Sea Salt, “Ravida” Sicilian Sea Salt.
Sare indiana neagra Kala Namak:
- este o sare minerala, nerafinata, cu o puternica aroma de sulf, produsa in India. Se foloseste in bucataria traditionala indiana, dar si in preparate vegetariene, pe baza de tofu, etc.
Sare Kosher
- sare utilizata in bucataria evreiasca traditionala Kosher. Contine foarte putini aditivi si este certificata de prestigioase organizatii ca fiind produsa conform regulilor evreiesti stricte.
Sare de mare
- termen general utilizat pentru sarea nerafinata extrasa direct din mare sau ocean. Fiind nerafinata, contine minerale precum fier, magneziu, calciu, potasiu, mangan, zinc si iod. Cele mai importante surse de sare sunt Marea Mediteraneana, Marea Nordului, Oceanul Atlantic, in mod special coasta bretona a Frantei. Se presupune a fi mai sanatoasa decat sarea traditionala de masa (cea de salina). Furnizata in toate dimensiunile: foarte mare, mare, fina, fleur, etc.
Sare de mare afumata
- sare de mare afumata natural. Are o aroma foarte puternica. Se utilizeaza cu preparate din pui, la cuptor, salate, etc. Disponibila in toate dimensiunile.
- Tip de sare: Halen Mon Smoked Sea Salt, Maine Smoked Sea Salt, Salish Alderwood Smoked Salt, Bali Coconut & Lime Smoked Salt, Matiz Mediterraneo.
Sare de masa
- sarea obisnuita, intalnita cel mai frecvent in bucatarii. Este de obicei sare de mina, rafinata. Prin procesul de rafinare sunt indepartate majoritatea mineralelor, devening aproape clorura de sodium pura. Se comercializeaza si varianta aditivata artificial cu iod.
Sarea de Camargue “Terre Exotique” (de la Metro)

Fleur de sel (de la Delicateria)







English
Romana 

